Prisum Healthcare, 25 ani de activitate pe piața farmaceutică românească Iunie 2019

Prezentare Oana Pellea
Actriță. Activist social

“La mulți ani! Să vă dea Domnul mulți ani înainte. Sunt onorată de invitație, mai ales că o doamnă pe care o iubesc foarte tare, pe numele ei Ionela Nicolau, mi-a fost studentă și e un om de excepție și un model pentru mine. Sunt invidioasă că o aveți în rândul dumneavoastră.”, a declarat Oana Pellea.

“O să îmi îngădui să vă vorbesc câteva cuvinte despre faptul că bunătatea te face mai sănătos. Și o să încep așa: există o inspirație și o expirație, una se întâmplă, ni se spune, la începutul vieții noastre, când venim pe pământ, iar cealaltă știm că va veni, această expirație, când o să plecăm. Între astea două se petrece viața noastră. Timpul e scurt, trece foarte repede, cum bine știm, și din ce în ce mai repede, și depinde de fiecare dintre noi ce facem în această întreagă respirație.

Sunt diferite studii și cu siguranță le știți, care spun că a fi bun îți face inima mai sănătoasă, îți scade tensiunea, îți face creierul mai sănătos, e un proces de îmbătrânire mai lent, te salvează de depresie, câte și mai câte... A fi bun. Demonstrat științific.

Aseară m-am uitat la un excepțional documentar al unui profesor britanic care studiază plecarea de pe acest pământ și a scris tomuri și tomuri întregi despre moarte clinică sau oamenii care sunt în prag de a părăsi pământul. Cel mai greu lucru la plecare este amintirea faptelor rele pe care le-ai făcut, sau a gândurilor rele, sau a acțiunilor rele. Ele te trag cel mai tare în jos. Și cel mai greu cântăresc faptele și clipele pe care nu le-ai folosit pentru a face bine.

Știți că e științific demonstrat că oamenii cinici sunt mai nefericiți? Oamenii care îi privesc de sus pe ceilalți oameni? Sunt mai nefericiți .. Și asta li se vede pe față. Cred foarte tare că în viețișoara asta a noastră, care e scurtă, avem capacitatea de a schimba totul, avem capacitatea de a învăța a face bine. Mi-aș dori un sistem educațional unde copiii să fie învățați ce înseamnă bunătatea. Știți că bunătatea se exersează? Știți că în alte țări există cursuri de bunătate? Că există un mușchi al bunătății? La fel cum există un mușchi al iubirii… Cred că totul în viața asta ține de exercițiu și de cât îți îngădui să-ți bați joc de viața ta, de timpul tău, de credințele tale și de frumusețea asta de minune care suntem.

Azi e o zi specială. E Înălțarea Domnului. Putem cu toții să ne înălțăm. Putem cu toții să devenim varianta noastră cea mai bună. Totul e posibil. Până când ne facem bagajele și am plecat. Și iată că pleci mai ușor, mai împăcat, mai în lumină, mai fericit, dacă îți folosești acest timp superb al vieții făcând bine. 

Eu de mai mult timp, de când a murit mama, nu-mi îngădui să treacă o zi fără să fac bine. Știți cât de bine e? Știți cât de fericită sunt? Cât de mic e binele ăla.. Poate să fie un bine insignifiant. Știți câtă lume are nevoie de iubire pe pământul ăsta? Câți oameni sunt singuri, câți oameni sunt speriați, câți oameni au nevoie să fie luați în brațe, câți copii bolnavi așteaptă prin spitale să ne ducem și să le spunem o poveste, câți oameni mor de foame pe pământul ăsta? 

Spirala din logo-ul Prisum Healthcare… E cel mai frumos logo pe care eu l-am vazut. Și cred că fiecare dintre noi suntem o spirală, putem declanșa o spirală a gândului bun, a bunătății. 

Închei spunându-vă așa: îmi era foarte greu să zâmbesc unui om care se uită urât la mine. Până în clipa în care am realizat că pot să îi zâmbesc liniștită, pentru că el nu îmi zâmbește mie, dar o să îi zâmbească altcuiva. Și acel om nu trebuie să întoarcă imediat răspunsul sau zâmbetul și actul de bunătate. Poate să îl facă altcuiva. Și uite așa mi-am închipuit că zâmbetul meu, care astăzi nu primește decât, să spunem, priviri cinice, mi se întoarce, face așa frumos ocolul lumii și mi se întoarce. Într-o zi o să-mi zâmbească cineva pur și simplu pe stradă. Și mi se întâmplă.  

Vă doresc să profitați de timpul ăsta și să provocați această spirală a binelui. Nu lăsați nicio zi, că e păcat. La mulți ani de 25 de ani!" a încheiat actrița Oana Pellea.

« Înapoi la articol

Acest site utilizează doar cookie-uri strict necesare

Cookie-urile sunt mici fişiere de text ce pot fi utilizate de către site-urile web pentru a face utilizarea lor mai eficientă. Legea stipulează că putem stoca cookie-uri pe dispozitivul dvs., în cazul în care ele sunt strict necesare pentru operarea acestui site.

Afișare detalii

Aflați mai multe detalii cu privire la plasarea, utilizarea și gestionarea cookie-urilor utilizate de Website-ul nostru din Politica privind fișierele cookie.

Powered by